Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4 al Capitalei, singurul patinoar competițional din București construit în ultimii 70 de ani va fi gazda primului meci de hochei disputat în București, după o pauză de mai bine de 12 ani. Este vorba de Supercupa României – 2024, la hochei pe gheață, care se va juca pe 31 august, între CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni.
Sunt bucuros să constat că între 2020 și 2024, Sectorul 4 a devenit capitala Capitalei și în privința sportului, mai ales în condițiile în care sporturile pe gheață nu au avut acces la infrastructură specifică în ultimii ani. Avem aici, în cartierul Apărătorii Patriei, o oportunitate uriașă de a descoperi campioni, iar acest patinoar – Berceni Arena va fi locul în care copiii din București vor putea să învețe să patineze. Organizat și atent monitorizați de oficialii clubului de hochei pe care îl vom înființa în septembrie. Îi așteptăm la patinoar, cu brațele deschise, pe bucureșteni, pe toți iubitorii sporturilor pe gheață pentru că, pe lângă sănătate, sportul înseamnă spirit de echipă, înseamnă prietenie, înseamnă bucurie, înseamnă și tristețe, și momente dificile. Dar toate aceste lucruri sunt absolut necesare unei dezvoltări sănătoase, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Prezentă la acest eveniment, Elisabeta Lipă, cvintuplă campioană olimpică la canotaj și actual Președinte al Agenției Naționale pentru Sport s-a declarat încrezătoare că investițiile Sectorului 4 în infrastructura sportivă vor continua.
Eu sper că acești primari care demonstrează că se poate, să fie modele și pentru ceilalți și să nu mai așteptăm 70 de ani ca să finalizăm sau să începem construirea unui alt patinoar! Vă felicit din toată inima că ați reușit să duceți la bun sfârșit un astfel de obiectiv. Sunt ferm convinsă că nu vă veți opri aici. Întotdeauna începutul este greu, dar atunci când reușești să faci ceva frumos, ceva mult așteptat și de foarte mult timp, la bun sfârșit, înseamnă că știi, înseamnă că ai o echipă performantă, înseamnă că știi care sunt nevoile cu care se confruntă cetățenii Sectorului 4. Așa că, domnule primar, o să vă urmăresc cu atenție, pentru că sunteți un primar foarte activ. Vă doresc din suflet să aveți parte numai de asemenea bucurii și să ne întâlnim la cât mai multe astfel de inaugurări, a declarat Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare a secolului 20.
Patinoarul Berceni-Arena este găzduit într-o clădire nou-nouță, ridicată de la zero, cu două niveluri, parter și un etaj, ce va avea în jurul său aproximativ 3.000 de metri pătrați de spații verzi. În interiorul clădirii, sunt amenajate spații de servire în foaier, la parter, dar și la etaj, precum și alte încăperi dedicate serviciilor de garderobă, birourilor, vestiarelor, instalațiilor de gheață, sălii metodice, cabinelor VIP și cabinelor pentru presă.
Una din cele mai surprinzătoare caracteristici ale acestei structuri, ridicate de la zero, va fi dată de diferența temperaturii resimțită la nivelul gheții, comparativ cu cea din tribune. Astfel, în timp ce pe patinoar se va menține o temperatură de aproximativ 5-6 grade, spectatorii din tribune se vor bucura de temperaturi ceva mai blânde, în jurul a 15 grade, similare cu cele de primăvară.
Gheața va fi menținută în stare foarte bună cu ajutorul a două echipamente frigorifice, ce vor păstra o temperatură constantă de -5 grade Celsius. Spectatorii vor asista la competițiile sportive într-o atmosferă plăcută, fără să resimtă frig. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei moderne de climatizare, ce include trei centrale pentru tratarea aerului din sală. În plus, o construcție subterană a fost realizată pentru rezerva de apă, în scopul stingerii unui eventual incendiu.
Costurile noului patinoar olimpic se ridică la 10 milioane de euro, iar lucrările, executate de trei firme contractate de Primăria Sectorului 4 au durat aproximativ 1 an și opt luni.